Mai jos sunt nişte randuri triste, pentru care politica stupidă a celei mai crunte dictaturi din lume poartă toată vina. De 47 de ani, singurul cuplu format dintr-o romancă şi un nord-coreean aşteaptă să se revadă. Ea are 75 de ani, el ar trebui să aibă 83. Georgeta Mircioiu, o doamnă respectabilă din Bucureşti, a acceptat să ne spună cea mai dureroasă poveste de dragoste şi fidelitate pe care am auzit-o vreodată. Povestea vieţii ei.
Georgeta şi Cho Ciong Ho s-au întâlnit în 1952. După Războiul Coreean, mii de orfani din Nordul comunist au fost trimişi la studii în China, Uniunea Sovietică şi în ţări cu regimuri asemănătoare din Europa de Est. Ea era profesoară, el fusese unul dintre supervizorii guvernului RPD Coreene pentru 3.000 de copii - cei mai mulţi - “Am plecat prin 1959. Era o altă lume, chiar dacă nici în România propaganda nu lipsea. Dar noi eram fericiţi, trăiam unul pentru celălalt, într-un bloc, alături de alte perechi mixte. Un mare neajuns erau raţiile de orez, nu se găseau alimente, dar noi cumpăram de la magazinele pentru străini”, povesteşte Georgeta, care devenise acolo, între timp, studentă la franceză şi coreeană. La finalul lui 1960, a venit să nască în România. “Spitalele lor nu aveau de nici unele şi nu puteam risca. Am plecat cu trenul, am născut-o pe Mi Ran (“Frumoasa Orhidee”) pe 22 decembrie, apoi am revenit la Phenian în septembrie, anul următor. În tot acest timp am muncit să strâng bani de tren şi pentru haine, am luat cu mine tot ce puteam”, rememorează doamna Mircioiu. Străinii însă nu mai erau doriţi acolo, iar românca nu avea de lucru. Nici la facultate nu au mai lăsat-o să care fuseseră expediaţi la şcolile speciale din România. La un moment dat, Ciong Ho a devenit chiar directorul unei asemenea instituţii, aflată în oraşul Siret, din nordul Moldovei.
“Ne-am simpatizat reciproc. Soţul meu era un tânăr blând, onest şi hotărât. A muncit cu mult devotament pentru copiii pe care-i avea în grijă”, îşi aminteşte doamna Mircioiu. Într- o zi, Cho i-a spus brusc şi serios, dar emoţionat, că are de gând s-o prezinte părinţilor lui, deoarece vrea să se însoare cu ea. Vestea a surprins-o, pentru că până atunci nu se înfiripase nici o idilă între ei. Doar câţiva paşi de dans, pe care frumoasa româncă i-i “preda”, din când în când, în puţinele momente de relaxare, l-au făcut să creadă că poate fi femeia vieţii lui.
Vreme de cinci ani, cei doi s-au tot întâlnit, dar nu s-au mutat împreună. Nimeni nu şi-a dat seama de sentimentele lor, cu toate că lucrau cu încă 36 de colegi de breaslă, coreeni şi cinci români. Încă de la început au făcut cerere pentru a se căsători, deşi regimurile din ambele ţări nu încurajau acest lucru. Până la urmă, aşteptarea a meritat: pe 12 aprilie 1957, la Bucureşti, au devenit oficial soţi. În 2007, ar fi trebuit să sărbătorească nunta de aur.
Totuşi, oficialii din RPD Coreeană au pus o condiţie: Georgeta şi Cho au obţinut aprobarea, în condiţiile în care urmau să-şi ducă viaţa împreună la Phenian. N-au stat pe gânduri, mai ales că sperau la mai bine, aşa cum sunau lozincile vremii.
“Am plecat prin 1959. Era o altă lume, chiar dacă nici în România propaganda nu lipsea. Dar noi eram fericiţi, trăiam unul pentru celălalt, într-un bloc, alături de alte perechi mixte. Un mare neajuns erau raţiile de orez, nu se găseau alimente, dar noi cumpăram de la magazinele pentru străini”, povesteşte Georgeta, care devenise acolo, între timp, studentă la franceză şi coreeană.
La finalul lui 1960, a venit să nască în România. “Spitalele lor nu aveau de nici unele şi nu puteam risca. Am plecat cu trenul, am născut-o pe Mi Ran (“Frumoasa Orhidee”) pe 22 decembrie, apoi am revenit la Phenian în septembrie, anul următor. În tot acest timp am muncit să strâng bani de tren şi pentru haine, am luat cu mine tot ce puteam”, rememorează doamna Mircioiu. Străinii însă nu mai erau doriţi acolo, iar românca nu avea de lucru. Nici la facultate nu au mai lăsat-o să vină, inventând diverse pretexte. Trebuia să devină cetăţean nordcoreean, dacă dorea să continue. N-a vrut. Alte 70 de familii ruso-coreene împărtăşeau aceeaşi soartă, pentru că anii ’60 au adus cu ei sloganul “stop revizionismului”, de care Marele Conducător Kim Ir Sen s-a folosit pentru a destrăma toate căsătoriile de acest gen.
În 1962, a fost începutul sfârşitului. Mi Ran, care pe atunci avea un an şi jumătate, s-a îmbolnăvit grav - avea o deficienţă severă de calciu -, iar mama şi fiica au venit în România pentru tratament. După câteva săptămâni, când au dorit să se întoarcă la Phenian, Ambasada Coreei de Nord le-a refuzat vizele. “Mai întâi m-au înştiinţat că soţul meu a murit. Am cerut dovezi legate de rămăşiţele pământeşti, dar nu mi-au mai răspuns o vreme. Apoi, ba îmi spuneau că a dispărut, ba că trăieşte şi că nu poate pleca nicăieri, pentru că ţara are nevoie de el”. Din fericire, calvarul familiei minţite fără ruşine a fost atenuat un pic de corespondenţă. Până în 1966, Cho Jeong Ho i-a scris prin intermediul fratelui său, inginer în sudul provinciei Hamgyong. În ultimul mesaj, soţul i-a povestit cum a fost angajat ca profesor la o şcoală din afara Phenianului, apoi a fost trimis la lucru într- o mină de cărbuni, întrucât partidul îl solicitase acolo. Omul promitea din inimă că va face orice să-şi aducă nevasta şi copilul aproape. Printre rânduri, doamna a dedus realitatea crudă a unei condamnări la muncă silnică. După care a urmat tăcerea, apăsătoare şi grea. Următoarele scrisori i-au fost returnate acasă. Cu lacrimi în ochi, Georgeta a parcurs lunar, ani în şir, drumul până la ambasada ţării, “prietenă” cu a noastră. Un purgatoriu al reîntregirii, în care orice moment trecea cumplit, în care ea îşi reproşa că l-a lăsat singur să ispăşească o pedeapsă absurdă şi nemeritată. În 1971, când fostul dictator Nicolae Ceauşescu a vizitat RPD Coreeană, a venit şi ultimul răspuns oficial: “Cho e viu, dar situaţia e de aşa natură încât nici el nu poate părăsi ţara, nici străinii nu o pot vizita”.
Calvarul cuplului a fost subiect de roman în Coreea de Sud
Dar ea tot nu s-a lăsat. A scris pe unde a putut, la mai toate organizaţiile internaţionale. A fost nevoită să muncească din greu pentru a-şi creşte fiica, iar statul român a ajutat- o. “Am primit casă şi serviciu. N-am avut nici o problemă, nici o presiune. Doar că în necazul meu a trebuit să mă descurc singură. N-am înţeles cum se vorbea de prietenie între ţările noastre, iar realitatea în care trăiam eu era incredibilă”. După Revoluţia din 1989, doamna Mircioiu şi-a păstrat elanul. Crucea Roşie Internaţională, Amnesty International şi ONU au ajuns pe lista speranţelor ei. Marile ziare din Coreea de Sud şi televiziunea de stat KBS i-au prezentat cazul. Tot în Sud, în 2001, a apărut romanul “Iubita din România”, al unei scriitoare în vogă, Kwon Hyon Suk, inspirat din drama ei. Cu toate că e convinsă că nord-coreenii au desfăcut de mult căsătoria, nici nu s-a gândit să-şi refacă viaţa. Iubirea devenită interzisă de politica absurdă a celei mai izolate ţări din lume a traversat deceniile nealterată, dar udată mereu cu lacrimi de dor: “Îmi lipseşte în fiecare secundă. Zi de zi, de 47 de ani, am visat la clipa în care mă voi trezi sau voi adormi iar alături de Cho. Nu mai avem mult de trăit, dar văd cu ochii minţii tinereţea noastră. Parcă seară de seară vorbim prin telepatie, de aceea sunt sigură că trăieşte. Vreau să ne mai plimbăm pe la şcoala unde ne-am cunoscut, să mai dansăm măcar o dată... Simt că oricât aş lupta nu e destul, dar totuşi mă apropie şi mai tare de dragostea mea”.
Obişnuită să sufere, Georgeta Mircioiu îşi ţine amintirile în jur, de parcă totul s-a întâmplat ieri. Ea lucrează de 14 ani la un dicţionar coreean-român, pe care speră să-l termine până la sfârşitul anului. În acest fel se simte mai aproape de sufletul-pereche de care s-a despărţit brutal, dar pe care nu l-a părăsit niciodată
Ambasada de la Phenian, nepăsătoare!
Libertatea a contactat, încă din noiembrie anul trecut, Ambasada României în RPD Coreeană pentru a solicita ajutorul în cazul Georgetei Mircioiu. Am informat telefonic şi am trimis prin e-mail toate datele pe care le deţinem, fară să primim vreun răspuns până în prezent. De asemenea, la fel s-a întâmplat şi în cazul reprezentanţei diplomatice nord-coreene de la Bucureşti. De aceea solicităm public Ministerului Afacerilor Externe si ministrului Cristian Diaconescu implicarea în această problemă gravă.
Peste 3.000 de tineri comunişti au fost şcoliţi gratuit în ţara noastră
Copiii nord-coreeni care au fost trimişi în România între 1952 - 1960 au făcut două săptămâni cu trenul până la Tuşnad, după ce iniţial au staţionat la Beijing. Circa 1.000 erau elevi de liceu şi studenţi, ceilalţi 2.000 erau mai mici. Câţiva erau ai nimănui, alţii aparţineau unor înalţi oficiali decedaţi, care aveau însă rude în viaţă. Cei mai mulţi erau bolnavi din cauza mizeriei în care au fost nevoiţi să trăiască, atunci când ţara fusese aproape distrusă de război. După ce i-a ţinut în carantină o vreme şi a amânat începerea şcolii pentru 1 octombrie, statul român le-a oferit condiţii decente în localitatea Siret (nordul Moldovei).
“Limba de instrucţie era coreeana. Profesorii români predau materiile de bază, artele, româna şi rusa. Cu toate că majoritatea copiilor începuseră să vorbească o română fluentă, pe tablă se scria în ambele limbi, pentru a fi siguri că înţeleg toţi”, îşi aminteşte Georgeta Mircioiu.
În 1960, şcoala a fost vizitată de o delegaţie formată numai din femei, membre ale Crucii Roşii nord-coreene. Copiii şi studenţii erau mistuiţi de dorul de ţara lor şi cei mai mulţi au cerut să se întoarcă. Decizia a fost luată după un an: toţi au fost puşi la tren, şi duşi au fost. În realitate, repatrierea a fost făcută pentru că mulţi compatrioţi aflaţi în Germania de Est au fugit în Vest. Deşi aveau pregătire superioară şi ţara lor ducea lipsă acută de specialişti, unii dintre ei nu au fost apreciaţi, în timp, la adevărata lor valoare. Cei care aveau alte viziuni faţă de “ordinea socialistă” s-au trezit expediaţi la munci grele în minerit, construcţii sau pescuit, ca muncitori necalificaţi.
huh..un articol gasit de lelis..mi s-a parut demn de impartasit ^^
past and possible reasons for her suicide are beginning to surface.
First it was reported that she died of depression and there were even reports saying that her manager stated she was murdered, well, that might be true... to some extent.
It has now been exposed that the up and coming actress was beaten and forced to sleep with the
(PD). Her manager is now revealing the gruesome first hand accounts of the suffering and assaults against her, despite her family not wanting this information to be leaked. Jang Ja Yun hand wrote documents listing her tragedies. Before her death, she asked her manager to expose the person responsible for her attacks. She told him she didn't want her family to think she died of just depression but from something far worse.
The manager has yet to reveal more specifics regarding the documents but he did state the contents to be very shocking and disturbing. He only said so far that there were incidents at room saloons and bars, and
. Other abuse include being
. All this abuse took place in the past year and even just week before she committed suicide, she went to the head of her company to ask for help from the harassment. But she was beaten and told to just endure it.
She confessed in her letters that she was forced to do the dirty deeds, because she had no money and was emotionally weak. Jang Ja Yun's manager made a public statement that although exposing her truth to the police and media is going against her family's wishes, he wants to see the person pay / punished for her death.
The manager is cooperating with police to bring the PD in question to justice. Currently, the PD is in Japan.
It's been reported that the manager has tried to commit suicide also after revealing this statement and is currently hospitalized. He tried to commit suicide to avoid any backlash from exposing the truth about Jang Ja Yun.
as for DBSK news and piccies..miahn but i really dont have the time to upload all the new pictures from magazines and stuff...really!!
i am still sick and i have lots of homeworks for college and tests to attend so i must prepare intensly!
NOW...
impatient 
calm 
exotic 
